Cuvinte Iluminatoare de Ramana Maharshi, întruchipează grația lui Ramana, pentru toți cei care aspiră cu ardoare să realizeze Cunoașterea Eternă.
Cuvinte Iluminatoare de Ramana Maharshi, Editura Infinit:
„Cine sunt eu?”, „Căutarea de sine”, „Sfaturi spirituale”, constituie esența învățăturii lui Sri Ramana Maharshi.
Toate lucrările referitoare la Ramana Maharshi au la bază aceste „Cuvinte Iluminatoare”.
În continuare, cu siguranță, această lucrare sub forma harului lui Bhagavan, va da cunoaștere și înțelegere asupra Adevărul Etern ce conferă fericirea supremă și implicit eliminarea tuturor suferințelor ce apar datorită ignoranței.
Cine sunt eu?
FIECARE ființă vie își dorește să fie permament fericită, neatinsă de tristețe și în același timp se iubește cel mai mult pe sine, ceea ce se datorează în întregime faptului că fericirea este adevărata sa natură.
Prin urmare pentru a realiza că fericirea inerentă și neatinsă pe care o trăiește într-adevăr zi de zi, atunci când mintea este cufundată în starea de somn profund, este esențial ca fiecare ființă să se cunoască pe sine.
Pentru a atinge această cunoaștere de Sine, întrebarea „Cine sunt eu?” este cel mai prețios ajutor.
„CINE SUNT EU?”
Eu nu sunt acest corp fizic, și nici cele cinci organe ale percepției senzoriale; nu sunt nici cele cinci organe ale activității exterioare, și nici cele cinci sufluri vitale, nici măcar mintea care gândește…..
Calea cunoașterii în opt etape
În acest capitol este descrisă jnanamarga(calea cunoașterii) care duce la realizarea sinelui prin realizarea faptului că cel Suprem este unic și indivizibil.
Nu este scopul lucrării de față să descrie etapele din jnana ashtanga (calea în opt etape a Cunoașterii), cum ar fi yama și niyama.
Pe această cale, expirația este sinonimă cu renunțarea la cele două aspecte care sunt numele și forma, atât ale corpului cât și ale lumii.
Inspirația aduce cu sine asimilarea acelor aspecte care se află dincolo de nume și de forme: sat (pura existență), chit (pura conștiință) și ananda (pura beatitudine).
Retenția respirației este sinonimă cu retenția acestora spre a fi asimilate.
Pratyahara este sinonimă cu o stare de vigilență spre a avea grijă că numele și formele transcense nu pătrund din nou în minte.
Dharana este centrarea minții în inimă, pentru a nu mai rătăci în exterior,
focalizeazându-se asupra conceptelor deja asimilate și anume:
„Eu sunt sat-chit-ananda Atman” (Sinele care este pură conștiință, pură existență, pură beatitudine).
Dhyana (meditația) este identificarea constantă ca aham swarupa (forma adevărată a ființei) experimentată drept „eu-eu”.
Este același lucru cu starea de la intospectia „Cine sunt eu?”, moment în care corpul cu cele cinci învelișuri devine perfect nemișcat.
Pentru acest gen de control al respirației nu este necesară nici o regulă impusă cum ar fi asanele (posturile), etc.
Ea poate fi practicată în orice loc și în orice moment.
Scopul principal este acela de a ajuta mintea să se focalizeze în inimă la picioarele Divinului ce radiază lumina Sinelui și de a nu-l uita niciodată.
Uitarea de sine este sursa oricărei suferințe. Înțelepții spun că această stare de uitare aduce cu sine moartea aspirantului ce caută eliberarea.
S-ar putea pune problema dacă controlul regulat al respirației din Rajayoga (una din căile yoga) este inutil.
Răspunsul nostru este următorul: nu este inutil, însă valoarea sa se manifestă atât timp cât este practicat, în timp ce controlul respirației de pe calea cunoașterii cu opt etape este un ajutor permanent.
Scopul ambelor tipuri de control al respirației este reamintirea de sine și controlul
minții.
Prin urmare până când mintea nu se centrează în inimă prin controlul respirației sau introspecție, metodele clasice yoghine de control al respirației sunt în continuare necesare; după aceea ele nu își mai au rostul.
Tehnica de respirație kevala kumbhaka implică centrarea în inimă chiar și fără controlul inspirației și al expirației.
Aspirantul poate practica fie metoda yoga, fie metoda jnana (a cunoașterii) după cum consideră…..
